Elevii din Argeș au lipsit pe capete de la simularea examenului de Bac

BAC

Este tot mai clar faptul că la nivelul societății românești, dar și la nivelul unităților de învățământ noțiunea de educație nu are valoarea pe care ar trebui să o aibă. Mulți părinți nu transmit odraselelor lor idea că doar prin educație se poate ajunge la dezvoltare, iar unii profesori nu reușesc să le insufle tinerilor dorința de cunoaștere.

La simularea examenului de Bacalaureat care s-a desfășurat astăzi, 19 martie 2018, elevii din Argeș au chiulit pe capete. Dacă în licee chiulul a fost ceva mai restrâns, la liceele profesionale s-au prezentat la simulare doar 14 elevi dintr-un total de 432.

În total, la simularea examenului de Bacalaureat nu mai puțin de 1812 elevi au ales să lipsească, în ciuda faptului că nimeni nu poate să își depășească condiția fără educație.

Rezultatele simulării se vor afișa pe data de 30 martie, iar notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog. Următoarea probă, ce scrisă de limba și literatura maternă, va avea loc pe data de 20 martie. Pe 21 martie se desfășoară proba obligatorie a profilului și pe 22 martie proba la alegere a profilului și specializării. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...