Agenții economici au obligația de a încheia contracte de salubrizare

Salubritate2000

” S.C. SALUBRITATE 2000 S.A. solicită agenților economici care își desfășoară activitatea în zona deservită și care nu dețin contracte de prestări servicii de salubrizare să întreprindă demersurile necesare pentru încheierea acestora, în conformitate cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006. În acest sens, cei în cauză, sunt invitați la sediul din str. Târgul din Vale nr. 25 (Serviciul Producție) în vederea încheierii contractelor. Documentele necesare pentru semnarea contractului sunt: Certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului (copie), Certificat constatator punct de lucru (copie), B.I./C.I. administrator (copie). Pe lângă documentele enumerate mai sus va fi necesară și ștampila. După întocmirea contractului veți fi contactați telefonic pentru semnarea și ridicarea acestuia. Refuzul operatorului de a  sancționează potrivit legii.

Programul cu publicul este de  luni până vineri, orele 08:00-16:00. Telefon secretariat: 0248/ 636 886″, anunţă Salubritate 2000 SA într-un comunicat 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...