Adrian Miuţescu: “PNL susține domnia legii! Ne bucură foarte mult decizia de achitare a lui Ludovic Orban”

Președintele PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu, a comentat decizia ÎCCJ de ieri, prin care liderul liberal Ludovic Orban a fost achitat definitiv în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată din 2016. Miuțescu spune că “PNL susține domnia legii” și că îl știa nevinovat de la început pe Ludovic Orban. Președintele PNL a renunțat la orice candidatură în momentul în care a fost pus sub urmărire penală, pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului și dând un exemplu de integritate pe care puțini politicieni  l-au urmat.

„Pentru a înţelege foarte bine caracterul unui om politic, despre Ludovic Orban trebuie să ne amintim cu toţii momentul în care s-a retras din toate funcţiile şi a renunţat la candidatura la Primăria Capitalei în 2016, imediat ce împotriva sa DNA a declanşat urmărirea penală. Nu s-a folosit niciodată de poziţia sa politică, pentru a-şi apăra cauza. Iar prin conduita sa politică a protejat PNL de orice vulnerabilităţi. Acesta a fost cel mai bun semnal că PNL apără, înainte de toate, domnia legii! Decizia de achitare a ÎCCJ care îi confirmă nevinovăţia ne bucură foarte mult pentru că noi îl ştiam, încă de la început, nevinovat. Îi dorim succes şi îl asigurăm că suntem alături de el, în tot ceea ce avem de făcut de azi înainte. Tot aici trebuie spus că PNL susţine domnia legii, în vreme ce PSD-ALDE militează ca legea să se aplice selectiv, în funcţie de potentaţii zilei”, a declarat Adrian Miuțescu.

“Am făcut ceea ce trebuie să facă orice om normal și pot să spun astăzi că mi s-a făcut dreptate, că încrederea mea în puterea judecătorească, în sistemul de Justiție din România, s-a dovedit corectă.  Și, exact așa cum mie mi s-a făcut dreptate, oricărui cetățean român i se poate face dreptate! După acești 2 ani de încercare grea am ieșit întărit, sunt și mai determinat, și mai hotărât, și mai motivat să construiesc PNL alături de colegii mei ca alternativa de care are nevoie România astăzi.  Cred că orice om cinstit, orice om normal din țara asta poate să facă o diferență clară între mine, între noi, Partidul Național Liberal, și celelalte formațiuni politice.  Poate dacă majoritatea liderilor politici s-ar fi comportat normal, așa cum consider că m-am purtat eu, România ar fi fost astăzi mult mai departe. Cred că nu mai trebuie călcată în picioare puterea judecătorească, nu mai trebuie călcată în picioare independența Justiției, trebuie lăsat sistemul de Justiție să se autoregleze”, a declarat ieri Ludovic Orban, după decizia ÎCCJ. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...