Liberalii argeșeni avertizează: “Gospodăriile românilor sunt inventariate. Ne vor număra și ouăle!”

Noul Guvern PSD-ALDE, condus de Viorica Dăncilă, pregăteşte introducerea  impozitului pe venitul global al persoanei fizice, pentru anul următor, o nouă ghiulea pentru veniturile românilor, deja afectate de “revoluţia fiscală” şi erodate substanţial de inflaţie. Introducerea acestui nou tip de impozit pe venitul global, este prevăzut de specialiştii în economie ca un pas hotărâtor în vederea impozitării progresive a românilor. Liberalii consideră că eliminarea cotei unice este total inoportună, cota unică fiind cea care a simplificat sistemul de administrare fiscală atât din perspectiva contribuabilului, cât şi din perspectiva autorităţilor fiscale. Cota unică a descurajat evaziunea fiscală, emigrarea fiscală a companiilor autohtone şi a favorizat rămânerea în ţară a capitalului. PNL atrage atenţia majorităţii politice şi va acţiona cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a preîntâmpina eliminarea cotei unice.

“Reamintesc faptul că în campania electorală din decembrie 2016, deputatul PSD de Argeş, Cătalin  Rădulescu, declara faptul că dacă vor ajunge la guvernare, nu vor mai aplica nicio taxă şi niciun impozit românilor! Câte impozite şi taxe noi, aţi introdus d-le. deputat ? Deja începând de săptămâna trecută, gospodăriile românilor sunt inventariate, numărându-se: găinile, porcii, ovinele, caprinele, bovinele etc. (scăpând doar hamsterii) ! Nu ştim, dar e posibil ca cei de la ALDE să ne numere chiar ouăle (n.r. aluzie la celebra declarație a deputatului Varujan Vosganian)! Este nevoie disperată de bani la buget şi vor lărgirea bazei de impozitare şi identificarea tuturor formelor de venit din România,  pentru acoperirea deficitului bugetar!”, a declarat Gelu Tofan, vicepreşedinte și purtător de cuvânt al PNL Argeş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...