
Deși consilierii locali ai PNL Pitești prezenți ieri la ședința ordinară a Consiliului Local s-au opus, majoritatea formată din PSD-ALDE a decis ca începând cu 1 aprilie 2018 să fie majorat prețul gigacaloriei pentru piteșteni. “Ca și cum nu ar fi suficientă bătaia de joc la care românii sunt supuși de către guvernanți, nici la nivel local lucrurile nu stau mai bine. Așa se face că piteştenii vor suporta cheltuieli mai mari la căldură, cu 20%. Hotărârea face parte dintr-o primă parte de majorări la care vom mai asista și pe viitor. Un calcul simplu ne arată că, dacă până acum prețul gigacaloriei era de 193 de lei, odată cu această majorare, locuitorii municipiului nostru vor plăti …230 de lei pe gigacalorie. Dacă ținem cont și de tot ce se întâmplă la nivel național, toate promisiunile Coaliției de guvernare sunt doar…o mare păcăleală!”, a declarat preşedintele PNL Argeș, Adrian Miuţescu. Majorarea prețului gigacaloriei a fost un efect al faptului că Primăria a micșorat anul acesta subvenția acordată Termo Calor Confort SA. Din 2019 însă, din cauza unui ordin ANRE, subvenția va fi eliminată complet, piteștenii putându-se aștepta la facturi și mai mari din partea Termo Calor Confort.



