Președintele PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu, a susținut la o emisiune televizată de la un post local că anul acesta a lipsit orice dezbatere privind bugetul județului. Miuțescu spune că lipsa de transparență promovată de președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, întrece orice limită, acesta fiind mult mai opac chiar față de fostul președinte, Constantin Nicolescu. Bugetul CJ Argeș pe 2018 urmează să fie supus votului consilierilor în ședința de vineri. “Pe bugetul CJ Argeş nu s-a organizat nicio dezbatere. Până şi Nicolescu – pe care l-am contestat mereu – mai făcea dezbatere pe buget. Astea sunt problemele noastre, ale argeşenilor. Şi vineri, săptămâna asta, se votează bugetul, în lipsa acestei dezbateri. Consilierii judeţeni PSD nu spun nimic în şedinţe, doar preşedintele vorbeşte. Urmăriţi-i, că se văd pe camerele de luat vederi. S-au mărit salarii la CJ, dar nu s-a umblat la fişa postului şi nu se înregistrează niciun salt calitativ al muncii acestor oameni. S-au creat decalaje între angajaţi, iar asta demotivează oamenii care au salarii mici”, a declarat Adrian Miuțescu. Liderul PNL Argeș a anunțat că liberalii nu vor vota bugetul CJ pe 2018, investițiile fiind extrem de mici, iar cheltuielile cu salariile foarte mari.
Adrian Miuțescu: “Până și Nicolescu mai făcea dezbatere pe buget!”

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Citește mai mult...
Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Citește mai mult...
Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Citește mai mult...