Inspectoratul de Poliţie Argeş – Avertizări şi recomandări de vreme grea

Conform avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 13 februarie, ora 20 – 15 februarie, ora 15 precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.

Astfel, Poliţia Argeş vine cu  recomandări suplimenatre, sfătuindu-i pe conducătorii auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă și să își echipeze autovehiculul corespunzător.

 

De asemenea, pe timpul călătoriei cu autovehiculul, le recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

 

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de viscol sau ninsoare, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului.

este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

 

Totodată, le recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea derapajelor necontrolate.

 

Conducătorii auto sunt obligați să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă atunci cănd circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

 

Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează în parametri. Pe timpul deplasării atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate pentru o mai bună vizibilitate.

 

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

 

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

 

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...