Percheziții în Argeș și alte două județe

Perchezitii

La această oră, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Argeş și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziţii domiciliare, în județele Argeş, Olt și Dolj, la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală. 


”La data de 7 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 6 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Olt și Dolj.


Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.


Din cercetări a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2017, administratorii  unei societăți comerciale, cu profil de activitate comerț cu produse din carne, ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în registrele contabile operațiunile comerciale efectuate.


Prejudiciul creat depășește 450.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.


La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă

Fântâna Muzicală din Piața Primăriei intră în pauza de iarnă Spectacolele de apă, lumină și muzică ale Fântânii Muzicale din Piața Primăriei se suspendă pe parcursul sezonului rece. Scăderea temperaturilor nocturne și încheierea programului de toamnă înseamnă și începerea lucrărilor tehnice necesare pentru protejarea instalațiilor pe timpul iernii. Acestea presupun golirea completă a instalațiilor subterane, […]

Citește mai mult...

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești

Lansare de carte și concert simfonic, la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Ivan Iliev, va evolua pianistul Marius Boldea, care va interpreta „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”, de Serghei Rahmaninov. În […]

Citește mai mult...

MIOVENI: ATENȚIE! VERIFICAREA ȘI REVIZIA INSTALAȚIILOR DE GAZE NATURALE SUNT OBLIGATORII!

Verificarea și revizia tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale sunt obligatorii și contribuie la prevenirea accidentelor și la protejarea locuințelor, atrage atenția Primăria Mioveni. Verificarea tehnică se efectuează la maximum 2 ani, iar revizia tehnică la maximum 10 ani. Revizia este obligatorie și după întreruperea utilizării instalației pentru o perioadă mai mare de […]

Citește mai mult...