Protest mut în fața sediului PSD Argeș

Celebra ordonanță 13 din luna februarie 2017 ar fi fost momentul în care au apărut tot felul de grupuri civice. Unul dintre ele este activ AGPitești al cărui coordinator este Traian Parapete. El este și cel care coordonează protestul mut pe care l-au anunțat pentru astăzi, la ora 18.00 și care, spun organizatorii, se va desfășura în fata sediului PSD Argeș. Este cel de-al doilea protest de acest fel care se desfășoară la sediul Partidului Social Democrat în ultimele zile. Primul protest mut a avut loc pe data de 28 ianuarie. Protestatorii au apelat la un astfel de mod de manifestare întrucât au ajuns la concluzia că făcând gălăgie riscă să primească amenzi, mai ales că nu sunt niște proteste autorizate. Motivele prostele mut sunt cam aceleași, adică jos corupția și sus justiția.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acțiune comună pentru combaterea cerșetoriei în municipiul Pitești

În data de 01.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Poliția Locală Pitești, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Asistență Comunitară – din cadrul Direcției de Asistență Sociala Pitești, au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonele str. Griviței, Parc […]

Citește mai mult...

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 2 iulie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...