Primarul Piteștiului: „Mi-a plăcut mult de doamna Corina Crețu!”

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, spune că a fost plăcut impresionat de discursul comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu, care s-a întâlnit ieri cu premierul Viorica Dăncilă. “Din punctul nostru de vedere, i-am spus doamnei prim-ministru că anul acesta, dacă nu se vor face eforturi majore, România riscă pierderea unor fonduri importante, nefolosite în ultimii ani, în pofida progreselor înregistrate anul trecut. Sunt în continuare zone cu întârzieri care, sper, că nu vor costa România. La Dezvoltare regională în primul rând sunt probleme şi vorbim de riscul de dezangajări în 2018 de milioane de euro, iar la transporturi şi la spitalele regionale sunt întârzieri”, a spus ieri Corina Crețu. Primarul Piteștiului îi dă dreptate și spune că birocrația a blocat multe proiecte importante pentru comunitățile locale. „Mi-a plăcut mult de dna Corina Crețu, care ne-a spus-o în față că rămânem în urmă, ne blocăm în hârtii. În UE se finanțează proiecte de 45 de ani. Noi, fără fonduri europene, nu puteam implementa niciodată anumite proiecte”, a declarat primarul Cornel Ionică. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...