Primarul comunei Albota, Ion Dumitru , a fost ales vicepreședinte al Asociației Comunelor din România. Află ce a cerut de la Guvern

Argeșul este reprezentat la nivelul Asociației Comunelor din România de Ion Dumitru sau Ducele de Albota, așa cum este cunoscut la nivelul județului, primarul comunei argeșene Albota.

Acesta a fost ales pentru funcția de vicepreședinte .

Ion Dumitru a solicitat, în calitate de reprezentant al primarilor din Argeș, două posturi de secretari de stat pentru județul din care face parte. Vicepreședintele ACOR , primarul Ion Dumitru, insistă ca Argeșul să aibă la nivelul a două dintre cele mai puternice ministere, doi secretari de stat care să reprezinte interesele județului. Este vorba despre ministerele Finanțelor și cel al Transporturilor.

ACOR a fost înființată în anul 1997 și are ca principal rol reprezentarea intereselor membrilor asociației în relația cu instituțiile centrale și cu cele de la nivel european și international. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...