Acuzații de hărțuire sexuală la Colegiul I.C Brătianu

Cel mai mare colegiu din Argeș și una dintre școlile de elită ale județului a fost târât într-un scandal cu iz sexual în care principalii protegoniști sunt o profesoară de franceză și paznicul liceului.

Totul a pornit pe rețelele de socializare și a continuat pe telefon. Cazul a ajuns în presă la inițiativa dascălului.  Profesoara de franceză susține că paznicul liceului i-a trimis mesaje obsecene pe care nu le poate reproduce, după ce a încercat să o curteze pe facebook.

Profesoara a reclamat toată isprava paznicului atât la minister, cât și la Parchet, dar, deși au trecut două luni de atunci, deocamdată situația a rămas neschimbată, iar paznicul își vede liniștit de treabă, căci până la finalizarea anchetei conducerea școlii nu poate lua nicio măsură.

Poliția spune că există un dosar in rem de hărțuire și amenințare, dar nu a stabilit până acum cine i-a trimis profesoarei de franceză mesajele obsecene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...