Lucrarea la Piața Trivale poate începe! Contestația s-a soluționat

O investiție de peste 3 milioane de lei a Primăriei Pitești a fost întârziată câteva luni de zile din cauza unei contestații la licitație. Este vorba despre Piața Trivale, care va căpăta o nouă formă, după ce astăzi s-a semnat contractul cu constructorul. “Mă adresez din nou cetățenilor din cartierul Trivale pentru a-i anunța că am avut câștig de cauză cu privire la soluționarea contestației pentru reabilitarea Pieței Trivale. Astfel, informez pe toți cei interesați și nu numai, că astăzi am semnat contractul cu constructorul desemnat să execute lucrarea, iar mâine voi semna ordinul de începere a lucrărilor a căror durată de execuție va fi de maxim 6 luni. Valoarea lucrărilor este de 3.268.257,97 lei cu TVA. Asigur pe toată lumea că va fi o investiție ultramodernă, cu toate dotările necesare, ce vor garanta desfășurarea activităților comerciale în cele mai bune condiții”, a anunțat primarul Cornel Ionică.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Punctul de Lucru temporar de la Districtul Piscu Negru a fost operaționalizat

Punctul de Lucru temporar de la Districtul Piscu Negru a fost operaționalizat Începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, va operaționaliza un Punct de Lucru temporar la „District Piscu Negru”, destinat gestionării situațiilor de urgență și asigurării […]

Citește mai mult...

Noi reguli de circulație în zona Grădiniței „Florile Soarelui” din Mioveni

Noi reguli de circulație în zona Grădiniței „Florile Soarelui” din Mioveni În zona Grădiniței „Florile Soarelui” din Mioveni au fost instituite noi reguli de circulație, odată cu montarea unor indicatoare rutiere care reglementează accesul auto în perimetrul unității. Potrivit noii semnalizări din zona blocurilor A4–A2, circulația se desfășoară în sens unic, iar accesul autovehiculelor este […]

Citește mai mult...

O nouă zonă de recreere va fi amenajată în proximitatea Centrului Cultural Mioveni

O nouă zonă de recreere va fi amenajată în proximitatea Centrului Cultural Mioveni Recent, reprezentanții Consiliului Local Mioveni au aprobat proiectul privind înființarea unei noi zone de recreere în proximitatea Centrului Cultural Mioveni, o investiție menită să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de agrement, sport și petrecere a timpului liber din oraș. Proiectul prevede amenajarea unui […]

Citește mai mult...