Președintele TNL Argeș: “Tinere, PSD îţi promite un viitor negru!”

Organizația de tineret a PNL Argeş susține declanșarea alegerilor anticipate. Cei din TNL Argeș susțin că situația din țară la momentul acesta nu este deloc îmbucurătoare. “PSD îşi bate joc de viitorul generaţiei noastre, susţinem declanşarea alegerilor anticipate. Singura variantă de premier agreată de Liviu Dragnea este el însuşi. În urmă cu 100 de ani, Partidul Naţional Liberal făcea parte din forţele care au făcut posibilă Marea Unire. În schimb, în 2018, PSD dovedeşte că este capabil doar de haos şi dezbinare. Noi, tânăra generaţie, vom achita nota de plată a incompetenţei guvernării PSD. Într-un singur an, PSD a reuşit să distrugă imaginea României în plan internaţional, viaţa s-a scumpit, nivelul de trăi a scăzut, iar efectele acestei guvernări iresponsabile vor deveni din ce în ce mai negative. Promovarea analfabeţilor, promovarea hoţiei, manipularea, dezbinarea sunt doar câteva dintre iniţiativele pe care le propune PSD pentru viitorul nostru. Programele pentru tineri s-au dovedit eronate şi ineficiente. Start-up Nation este o prostie politică de care probabil au beneficiat doar oamenii din PSD, a mai declarat Hristescu George. Pentru un viitor curat şi liniştit, Tineretul Naţional Liberal propune declanşarea alegerilor anticipate”, a declarat Hristescu George Cristian, preşedintele TNL Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Începe Festivalul ZAVAIDOC 2026!

Începe Festivalul ZAVAIDOC 2026! Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC se va desfășura sâmbătă, 21 noiembrie și duminică, 22 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitești. Evenimentul, care ajunge la cea de-a XIX-a ediție, va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați ai genului: […]

Citește mai mult...

Curtea Creșei și Grădiniței „Castelul Magic” din Pitești, amenajată după renovarea clădirii

Curtea Creșei și Grădiniței „Castelul Magic” din Pitești, amenajată după renovarea clădirii Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat amenajarea curții Creșei și Grădiniței „Castelul Magic”, după renovarea clădirii. Lucrările au vizat atât suprafețele pietonale, cât și spațiul verde, pentru ca cei mici să beneficieze de un mediu plăcut și în exterior. „De la trotuare […]

Citește mai mult...

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...