Premierul Tudose demisionează

Potrivit scenariului susţinut de Cosmin Guşã,la RealitateaTV toate jocurile în PSD sunt fãcute pentru demiterea premierului Mihai Tudose, iar la Cex-ul de azi, Dragnea va risca tot.



 „Știrea este mai mult decât valabilă. Toate lucrurile s-au petrecut începând cu noaptea trecută (sâmbãtã spre duminicã), în urma sesizării faptului că Mihai Tudose are sprijin în echipa guvernamentală și la nivelul unor lideri precum Niculae Bădălău, Marian Oprisan, Țuțuianu, Bănicioiu, chiar la nivel de vicepreședinți. Începând de noaptea trecută Liviu Dragnea și apropiații săi sunt dispuși să „joace la rupere”. Întrebarea este „de ce?”, spune Guşã, potrivit Stiripesurse.ro.

„Miza Ministerului de Interne este una totală pentru Liviu Dragnea. Și-a dat seama de forța acestui minister, din perspectiva potențialului de negociere în privința dosarelor personale. Nu dorește să-l piardă. În eventualitatea în care Tudose va cere demiterea lui Carmen Dan, Dragnea nu va mai putea să-și impună un alt ministru, ceea ce reprezintă un pericol mortal pentru el”, a explicat Gușă.

„Maine (azi, n.red) ar fi fost un moment în care s-ar fi tranșat conducerea colectivă, lucru care nu e în afara statutului. Asta înseamnă să funcționeze din nou acel Birou Politic Național săptămânal, în care e obligat să se consulte cu ceilalți. Aceste două lucruri, Ministerul de Interne pierdut plus această posibilitate de conducere colectivă a PSD l-au făcut pe Dragnea să riște tot. El și echipa lui sunt pregătiți în mod cert să susțină mâine retragerea sprijinului politic pentru Tudose”, spune Cozmin Gușă.

 

„În toată ziua de azi, aceștia au venit cu mesaje de pace, tocmai pentru ca mâine să pregătească această retragere de sprijin politic care din punct de vedere public ar însemna o forțare de demisie a lui Tudose din funcție, practic guvernul Tudose să cadă”, a mai precizat Guşã, potrivit sursei citate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...