Majorarea salariului minim pe economie ar putea aduce mai mulți bani și în buzunarele pensionarilor

De la 1 ianuarie 2018 salariul minim pe economie a fost majorat la 1 900 de lei brut. Este o creștere substanțială și ar fi bine să vă reamintim că până în luna iunie 2016 salariul minim brut pe economie era de doar 1050 de lei .

Odată cu creșterea salariului minim pe economie, cel mai probabil va fi   majorat și punctul de pensie care este în prezent de 1 000 de lei și rămâne neschimbat până la jumătatea acestui an, dar este legat de salariul minim pe economie.

Majorarea punctului de pensie ar fi  absolut necesară având în vedere că la nivelul județului Argeș nu mai puțin 143 981 de pensionari au pensii sub 2 000 de lei pe lună.

Toate pensiile care nu depășesc 2 000 de lei pe lună vor fi scutite de plata impozitului care și așa s-a redus de la 16% la 10% începând cu aceiași data de 1 ianuarie. Din  pensiile care depășesc 2 000 de lei se va impozita doar diferența dintre cea neimpozabilă și cea care depășește acest plafon.

A fost majorată și indemnizația pentru însoțitorii persoanelor cu handicap încadrați în gradul I de invaliditate. Aceasta este în prezent de 800 de lei.  Indeminazația socială pentru pensionari este de la 1 ianuarie 2018 de 520 de lei și se aplică acelor pensionari ale căror pensii sunt mai mici decât indemnizația socială. Cu alte cuvinte, niciun pensionar nu poate lua mai puțin de 520 de lei pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare

Bazinul didactic de înot din Prundu se apropie de finalizare. Cristian Gentea a fost pe șantier și a dat publicității imagini cu stadiul lucrărilor. „Înotul este unul dintre cele mai practicate sporturi din Pitești. Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare. Piteștiul va […]

Citește mai mult...

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului!

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului! SC Salubritate 2000 SA Pitești anunță că începând cu luna iulie, colectarea deșeurilor reciclabile de pe străzile Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului se va efectua în zilele de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026)

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026) În perioada 8-12 iulie 2026, va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” – ediția a XXXIX-a. Timp de cinci zile, Argeșul devine capitala folclorului internațional, aducând în prim-plan frumusețea autentică a portului popular și a tradițiilor din țară și din lume. Se […]

Citește mai mult...