Numărul celor cu restanțe la bănci, în scădere. Sunt însă peste 660.000!

bani portofel.05qs68oyuz

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 0,39% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 666.381, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR). Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,69 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,07 miliarde în lei şi echivalentul a 3,17 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,51 miliarde lei. Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31% în noiembrie, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, şi cu 2,59 p.p. în raport cu luna similară din 2016.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare

Bazinul didactic de înot din Prundu se apropie de finalizare. Cristian Gentea a fost pe șantier și a dat publicității imagini cu stadiul lucrărilor. „Înotul este unul dintre cele mai practicate sporturi din Pitești. Bazinul didactic de înot din Prundu, realizat prin finanțare de la Compania Națională de Investiții, se apropie de finalizare. Piteștiul va […]

Citește mai mult...

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului!

Pitești: Colectarea deșeurilor reciclabile – modificări de calendar, în iulie, pentru străzile: Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului! SC Salubritate 2000 SA Pitești anunță că începând cu luna iulie, colectarea deșeurilor reciclabile de pe străzile Bănănăi, Marin Preda, Mihnea Vodă, Andrei Marinescu și Int. Islazului se va efectua în zilele de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026)

Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” – ediția a XXXIX-a (8-12 iulie 2026) În perioada 8-12 iulie 2026, va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” – ediția a XXXIX-a. Timp de cinci zile, Argeșul devine capitala folclorului internațional, aducând în prim-plan frumusețea autentică a portului popular și a tradițiilor din țară și din lume. Se […]

Citește mai mult...