Ședință importantă azi la PSD. Vezi ce este pe ordinea de zi!

Liderii PSD se întâlnesc azi, de la ora 14.00, într-o ședință a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al partidului, la sediul central al PSD. În primul rând, CExN urmează să desemneze succesorul Doinei Pană în funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor. Doina Pană şi-a anunţat săptămâna trecută demisia din funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor. Tot zilele trecute, a apărut şi subiectul restructurării Guvernului. Preşedintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, a spus că Guvernul ar putea fi restructurat, iar Executivul ar putea include 16 – 17 ministere, faţă de 24, câte sunt în prezent, el apreciind că este necesar şi un Congres al partidului. În replică, vicepremierul Paul Stănescu a afirmat că un congres al partidului nu ar fi tocmai o soluţie bună şi că Guvernul Tudose nu ar trebui restructurat. În plus, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a lansat ideea modificării Statutului PSD în privinţa criteriilor de integritate. ”Schimbarea ar fi foarte simplă: până nu eşti condamnat definitiv nu îţi pierzi calitatea nici de lider, funcţia pe care o deţii sau membru de partid. Suntem foarte solidari cu colegii noştri care păţesc astfel de lucruri. Au fost perioade când am avut aproape 94% dintre primarii PSD într-o formă de anchetă ANI, DNA şamd. A fost pur şi simplu urgie vizavi de colegii noştri”, a declarat Codrin Ştefănescu la Digi24.

Pe de altă parte, liderul PSD Dâmboviţa, fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu, a formulat critici la adresa liderului partidului. ”Probabil că am deranjat pe anumiţi colegi, foarte mulţi sau unii dintre ei care aveau putere de decizie, inclusiv preşedintele partidului. Probabil că a avut anumite nemulţumiri faţă de faptul că eram foarte vizibil, apreciat şi de cei cu care lucram în minister, dar şi de presa naţională, unde n-aţi auzit critici la adresa mea legate de minister. Este o etapă, este o şcoală. În două luni am făcut un master pe apărare naţională şi e foarte utilă în conturarea profilului meu de lider politic şi de administraţie. Este o etapă în care am învăţat că în politică nu contează numai munca serioasa, ci uneori contează mai mult să relaţionezi cu ceilalţi, să aloci mai mult timp relaţiilor umane”, a declarat Adrian Tuţuianu într-o emisiune la un post local de televiziune.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...