Liberalii cer demisia ministrului Sănătății

Liberalii susţin revendicările medicilor de familie, fiind de părere că premierul Mihai Tudose trebuie să-l demită de urgenţă pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. „Partidul Naţional Liberal susţine revendicările medicilor de familie şi acuză Guvernul lui Dragnea şi Tudose de cinism pentru că lasă bolnavii fără reţete compensate şi medicamentele necesare.  Greva medicilor de familie arată că sistemul sanitar este în colaps, iar Tudose trebuie să-l demită urgent pe ministrul Bodog, responsabil pentru dezastrul din sănătate”, a scris Dancă pe Facebook. El subliniază că PNL a depus un amendament la Legea bugetului de stat pentru creşterea finanţării medicinei primare la nivelul recomandat de Banca Mondială de 12% din fondul unic al asigurărilor de sănătate, însă aminteşte că a fost respins de majoritatea PSD – ALDE. „Dacă Tudose ar fi vrut cu adevărat să găsească o soluţie la revendicările medicilor de familie, trebuia să ceară colegilor din coaliţia PSD – ALDE să admită amendamentul depus de PNL la Legea bugetului de stat. Premierul Mihai Tudose i-a minţit pe medicii de familie când le-a promis că va căuta o soluţie la fel cum a minţit de atâtea ori că îl va demite pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog”, a declarat purtătorul de cuvânbt al PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...