Peste 200 de polițiști argeșeni- în stradă de Revelion

În perioada 30 decembrie 2017- 2 ianuarie 2018, polițiștii argeșeni vor acționa cu efective suplimentare pentru a se asigura că trecerea dintre ani va rămâne una marcată numai de evenimentele plăcute. O atenție deosebită va fi acordată asigurării ordinii publice, combaterii faptelor antisociale, fluidizării traficului rutier și gestionării situațiilor de urgență. Peste 200 de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Argeș vor acționa, cu sprijinul polițiștilor din alte structuri, ce vor fi prezente pe teren, zilnic. Reamintim că în perioada premergătoare acestor sărbători, au fost desfășurate activități preventive de către efectivele de poliție rutieră, cu scopul depistării șoferilor care conduc cu viteză peste limita legală, a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice și pentru verificarea dotării cu anvelope de iarnă, acolo unde starea părții carosabile o impune. Tot în scop preventiv, în perioada trecerii dintre ani, polițiștii au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea comercializării de produse pirotehnice în afara condițiilor legale, depistarea persoanelor care desfășoară activități comerciale ilegale, precum și de verificare a îndeplinirii obligațiilor referitoare la organizarea și desfășurarea activităților de pază a obiectivelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...