Primarul Ioana Dumitru: “Am promis cetățenilor din Ștefănești că voi susține sportul”

Primăria Ștefănești a organizat ieri, la Casa de Cultură a orașului, prima Gală a Sportului, evenimentul bucurându-se de un real succes. În fața unui public numeros, pe scenă au urcat atât sportivi, cât și artiști care au animat atmosfera. Primarul Ioana Dumitru spune că susținerea sportului în localitate este una dintre prioritățile sale. În programul din campania electorală am promis cetățenilor din Ștefănești că voi susține sportul. Într-un an și jumătate am reușit să construiesc o bază sportivă, la Golești și un teren de sport, la blocuri. Echipa Viitorul Ștefănești a avut multe realizări în ultima perioadă și îi urez succes în continuare”, a declarat primarul Ioana Dumitru.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...