DRÄXLMAIER Pitești, Moș Crăciun pentru copiii din două centre de plasament

DRÄXLMAIER Pitești se implică în dezvoltarea și integrarea în societate a tinerilor din centrele instituționalizate din regiune. Peste 60 de tineri se bucură de suport material din partea companiei. DRÄXLMAIER Pitești donează calculatoare către Complexul de Tip Familial „Casa Noastră” Pitești și susține, cu fonduri, Asociația ”Sfinții Spiridon și Irina” Pitești, ajutând astfel peste 60 de tineri. Astfel, copiii se pot bucura în perioada Crăciunului de cadouri, și pot folosi calculatoarele pentru a învăța și a se juca.

”DRÄXLMAIER Pitești se implică activ în problemele comunității din care face parte. Tinerii reprezintă viitorul și, din păcate nu toți au parte de suportul necesar pentru a se putea dezvolta atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Anul acesta, în perioada sărbătorilor de iarnă ne-am dorit să aducem zâmbetul pe chipul tinerilor din două centre de plasament din regiune, prin intermediul unor donații care vor contribui și la formarea lor”, declară Bernd Schmitt, Director General DRÄXLMAIER Pitești.

”Ne bucurăm de faptul că și anul acesta, DRÄXLMAIER Pitești sprijină Asociația ”Sfinții Spiridon și Irina”, prin intermediul donațiilor. Este al doilea an consecutiv când cei mici primesc din partea companiei cadouri care le oferă fericire și ajutor, în special în această perioadă în care toți copiii ar trebui să simtă magia Crăciunului”, povestește părintele Decebal Floroaica, Asociația ”Sfinții Spiridon și Irina” Pitești.

”Tinerii din Complexul de Tip Familial ”Casa noastră” Pitești sunt isteți, dornici să învețe cât mai multe, însă nu au parte de toate condițiile pe care le merită orice copil. Dorim să mulțumim DRÄXLMAIER Pitești pentru donațiile făcute către centrul nostru de plasament. Prin sprijinul oferit de companie, putem și noi la rândul nostru să îi ajutăm pe tineri să evolueze pe plan personal și profesional și își construiască viitorul”, declară Nicolae Mantu, directorul Complexului de Tip Familial ”Casa noastră” Pitești.

Aceasta nu este singura acțiune de acest fel de anul acesta. DRÄXLMAIER Pitești susține dezvoltarea din regiune susținând învățământul în școli și organizarea de acțiuni culturale și sportive.

 

Angajații companiei s-au implicat direct și în 2017 și, în timpul lor liber, alături de elevi ai Liceului Tehnologic Astra Pitești au renovat integral o sală de clasă. Împreună au schimbat parchetul din clasă, lambriul, au zugrăvit  şi au vopsit caloriferele. De asemenea, în urma unei sponsorizări din partea companiei, a fost schimbat și mobilierul – mesele, scaunele și catedra profesorilor, precum și tablele școlare. Astfel, elevii care studiază în cadrul programului de învățământ dual susținut de DRÄXLMAIER Pitești se bucură în prezent de o clasă nouă, modernă, unde își pot desfășura activitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Siguranța rutieră explicată pe înțelesul celor mici: polițiștii locali piteșteni, în vizită la Grădinița „Alba ca Zăpada”

Astăzi, 19 mai 2026, în cadrul programului dedicat Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, Poliția Locală Pitești a desfășurat o amplă activitate educativ-preventivă la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada” din municipiu. Peste 370 de preșcolari au avut ocazia de a învăța direct de la oamenii legii cum să devină pietoni responsabili și cum să […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în orașul Costești și în comuna Buzoești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în ziua de miercuri 20.05.2026, între orele 9 – 18, fiind afectați utilizatorii din: orașul Costești, cu excepția satelor Stârci, Lăceni, Broșteni și Podu Broșteni; comuna Buzoești: satele Șerboeni, Ionești și Vlăduța. „Oprirea furnizării apei este necesară pentru […]

Citește mai mult...

Au fost desemnați câștigătorii concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, ediția a XIV-a – 2026!

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea ediției a XIV-a a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, competiție organizată prin Serviciul Coordonare Asociații de Proprietari, în perioada 1 aprilie – 19 mai 2026. Concursul are ca obiectiv stimularea implicării cetățenilor în îmbunătățirea aspectului urbanistic al municipiului, prin întreținerea și […]

Citește mai mult...