În timp ce străinii iau cu miile de vagoane lemn de cea mai bună calitate din România, românii nu mai au nici lemn de foc

E un adevărat haos pe piața lemnelor de foc din România. Dacă anul trecut mii de localități din țară au fost afectate de lipsa lemnului de foc, anul acesta criza se adâncește iar pentru anul viitor situația devine chiar dramatică, având în vedere că se preconizează că cei care se încâlzesc cu lemn, și sunt milioane de români în această situație, vor fi nevoiți să scoată din buzunar și mai mulți bani, deși în perioada 2011- 2017 metrul cub de lemn de foc a crescut cu 413%.

Dacă în 2011 un argeșean plătea în jur de 70 de lei pe metrul cub de lemn de foc, în prezent scoate din buzunar 250 de lei și nici măcar nu îl găsește. Prin urmare, mulți argeșeni vor fi nevoiți să se încălzească cu curent electric, dacă le va da mâna, căci de la 1 ianuarie prețul kilowatt-ului explodează.

Se spune că această criză a lemnului de foc este una artificială cauzată, pe de o parte de blocajele din administrarea pădurilor private și pe de altă parte, de lipsa finanțării sectorului forestier prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Oricare ar fi cauzele, românii care locuiesc în cele aproape 3 700 de comunități locale dependente de lemnul de foc, vor rămâne și fără bani în buzunar și fără încălzire, căci lemn de foc pe piață nu prea mai există. În tot acest timp, austriecii de Schweighofer  nu au fost opriți de autoritățile din România. Lovitura de grație le-au dat-o cei de la Organizația Forest Stewardship Council .FSC a anunțat că retrage definitiv certificarea pentru lemnul procesat de compania austriacă Schweighofer Holzindustrie, principala beneficiară a lemnului tăiat din pădurile României. Astfel, lemnul tăiat ilegal nu va mai fi certificat ca fiind sustenabil și nu va mai putea fi vândut sub marca FSC pe piețele internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov Un eveniment religios deosebit a avut loc, duminică, 30 august 2026, în comuna Bascov. Biserica cu hramul „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” a fost sfințită în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroși credincioși. Primarul comunei Bascov, […]

Citește mai mult...

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...