Unul din zece copii din România se naște prematur

În România, unul din zece copii se naşte prematur şi are nevoie de asistenţă medicală adecvată încă din primul minut de viaţă, pentru a supravieţui şi pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă faţă mediului extern, arată Organizaţia Salvaţi Copiii, într-un comunicat de presă. Potrivit raportului „WHO Born too soon”, 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor. „Principala cauză de mortalitate infantilă este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide. În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, cu o rată de 7,3 la 1.000 de nou-născuţi vii în 2016, faţă de media UE care este de 3,7 la mie”, se arată în comunicatul Salvaţi Copiii. Organizaţia precizează că în regiunea sud-est, rata mortalităţii infantile este, în medie, de 9,2 la mia de nou-născuţi vii, mai ridicată decât în 2015. În judeţul Tulcea rata mortalităţii infantile a scăzut considerabil (11,8 la mie în 2016, faţă de 15,2 la mie în 2015), însă rămâne una din cele mai ridicate din ţară. Judeţele Brăila şi Galaţi marchează o creştere semnificativă a ratei mortalităţii infantile, unde, în 2016, aceasta a ajuns la 10,6 la mie, faţă de 5,7 la mie în 2015 (Brăila) şi 9,7 la mie faţă de 6 la mie în 2016 (Galaţi). Judeţul Buzău păstrează valori similare cu anul trecut, respectiv 8,2 la mie. Conform comunicatului, în ultimii şase ani, Salvaţi Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 77 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 39 de judeţe ale ţării, cu aproximativ 380 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 31.000 de copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...