Daniel Constantin despre Brexit: “E o zi tristă”

Copreședintele ALDE, deputatul Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a comentat decizia poporului britanic, de a părăsi Uniunea Europeană. “Votul prin care Marea Britanie iese din UE aduce tristețe și îngrijorare pentru toți cei care au lucrat/lucrează sau gândesc pentru proiectul european. Primul meu loc de munca a fost acela de consilier pentru integrare europeana în ministerul agriculturii. Colegii și prietenii britanici care lucrau în România sau pe care îi întâlneam la reuniunile de la Bruxelles îmi spuneau în anii 2003-2004 mai în gluma mai în serios ca pana aderam noi este posibil sa iasă ei… Ca un susținător al pieței unice, cunoscând avantajele generale, dar mai ales pentru agricultura, am sperat atunci ca acest lucru sa rămână doar o gluma. Consecințele pot fi multiple și în plan național și în plan european. Ele sunt greu de anticipat, așa ca nu o sa mă grăbesc sa fac presupuneri”, a declarat îngrijorat Constantin. Acesta a participat în această dimineață, alături de liderii partidelor parlamentare, la o întâlnire cu președintele Iohannis pe tema ieșirii Marii Britanii din UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Grădinița cu Program Prelungit Lumea Copiilor Topoloveni – anunț angajare

Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022   A.) Grădinița cu Program Prelungit Lumea Copiilor Topoloveni cu sediul în Topoloveni, str. Zavoiului nr. 90, județul Arges, organizează concurs, pentru ocuparea următoarelor 2 posturi contractuale  conform H.G. nr. 1336/08.11.2022: Nivelul postului:execuție Denumirea postului:INGRIJITOR I M, posturi vacante, pe perioadă nedeterminată. Numărul de posturi: 2 posturi normă întreagă   […]

Citește mai mult...
spital mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni scoate la concurs un post de economist

Spitalul Orășenesc Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unui post de economist specialist gradul IA în cadrul Biroului Financiar-Contabil. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Candidații trebuie să aibă diplomă de licență în domeniul științelor economice și o vechime de cel puțin 6 ani și 6 luni în specialitatea studiilor. Dosarele de înscriere se […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii câmpulungeni în urma cercetărilor pentru furt calificat

Reținut de polițiștii câmpulungeni în urma cercetărilor pentru furt calificat În ziua de 8 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung și au identificat și reținut un bărbat. Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de […]

Citește mai mult...