O femeie de 53 de ani, din Pietroşani, care conducea un autoturism pe raza comunei Coşeşti, circulând din direcţia Domneşti spre Piscani, a lovit un cal aflat pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în gardul unui imobil, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. […]
Prezent astăzi la un eveniment prin care a autospecială achiziționată de Consiliul Județean Argeș a intrat în dotarea ISU Argeș, președintele CJ Argeș Ion Mînzînă le-a mulțumit pompierilor pentru munca pe care o desfășoară și le-a transmis că este nevoie ca, pentru a putea să protejeze cetățenii, să beneficieze de cele mai bune condiții și […]
Să ne bucurăm de patinoarul ecologic pe care, acum, îl avem și în Pitești, este îndemnul primarului municipiului Pitești Cristian Gentea. “București, Oradea, Cluj, Constanța și Sighișoara sunt câteva dintre orașele din România care au ales acest tip de patinoar, cu zero consum de energie. Suprafața de patinaj este non-toxică, nu există emisii de CO2 […]
Schimbări în managementul Renault: directorul operațional Dacia preia conducerea serviciilor comerciale ale grupului Doi dintre oamenii de bază din managementul Renault și Dacia au primit noi atribuții, în conducerea companiei. Unul dintre ei este Fabrice Cambolive, CEO al mărcii Renault, celălalt este Xavier Martinet, numărul doi în cadrul Dacia. Renault Group a făcut două noi […]
În Sala Simfonia au început Conferințele Filarmonicii Pitești, anunță directorul Gabriel Niță. ”Primul invitat al moderatorului Madalin Voicu Jr este Bodo Bogdan Marin, solistul formației Proconsul! Vă mulțumim pentru prezență! Pe 19 ianuarie, invitatul special va fi Dan Puric!”, transmite Gabriel Niță.
În cadrul unei conferinţe de presă, edilul a vorbit şi despre planurile pe care le are pentru anul ce urmează. Fiind unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi edili din judeţ, Dan Stroe a vorbit şi despre candidatura pentru un nou mandat în funcţia de primar. „În primăvara anului viitor va fi realizat un sondaj […]
Fie ca sărbătoarea Crăciunului să va umple sufletul de bucurie, să va aducă pace și liniste în suflet, iar lumina lui minunată să va lumineze în continuare pașii în viață. CRĂCIUN FERICIT! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești
Primăria și Consiliul Local al comunei Râca, transmite cetățenilor comunei un mesaj special cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. “Fie ca marea sărbătoare a Naşterii Domnului să reînnoiască în fiecare dintre noi speranţa şi bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Un Crăciun cu bucurie şi sănătate! Sorin Popescu, primarul comunei Râca
Fie ca sărbătoarea Crăciunului să va umple sufletul de bucurie, să va aducă pace și liniste în suflet, iar lumina lui minunată să va lumineze în continuare pașii în viață. CRĂCIUN FERICIT! Cristian Enescu, primarul comunei Valea Iașului
Fie ca sărbătoarea Crăciunului să va umple sufletul de bucurie, să va aducă pace și liniste în suflet, iar lumina lui minunată să va lumineze în continuare pașii în viață. CRĂCIUN FERICIT! Ion Parpală, primarul comunei Ștefan cel Mare