Lună: august 2020

Stelică Crăciun reținut pentru șantaj politic!
După cum v-am informat în cursul zilei de ieri , 20 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, asupra lui Stelică Crăciun și în cursul serii trecute acesta a fost reţinut pentru 24 de ore . Din cercetări s-a […]
Citește mai mult...
Preșcolarii și elevii din învățământul primar vor primi de anul aceste tichete pentru ”Școală după școală”
Președintele Iohannis a promulgat un proiect de lege care prevede ca, începând cu anul școlar 2020-2021, statul să finanțeze de la buget programul „Școala după școală” pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale. În prezent, valoarea acestora ar fi de 400 lei lunar/copil, dar dacă un […]
Citește mai mult...
Pedepse mai mari pentru cei care încalcă ordinele de protecție
Închisoarea de la șase luni la cinci ani va fi pedeapsa aplicată celor care vor încălca ordinul de protecție ce-i vizează, potrivit unei legi apărute miercuri în Monitorul Oficial, dar care se aplică de sâmbătă. În prezent, pedeapsa pentru această infracțiune e de cel mult un an de închisoare. De fapt, așa cum apare în […]
Citește mai mult...
Pensia minimă garantată crește de luna viitoare
Atât pensionarii din sistemul public, cât și cei din sistemul militar pot beneficia, dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, de o indemnizație socială pentru pensionari, cunoscută și sub numele de pensie minimă garantată. După cum stabilește o ordonanță oficializată în recent, de luna viitoare se vor majora, cu 14%, atât punctul […]
Citește mai mult...
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului Noua Casă
Executivul a aprobat normele de aplicare ale programului Noua Casă, care va deveni disponibil după ce normele vor fi publicate în Monitorul Oficial. Până la finalul anului, pentru acest program este disponibil un plafon de aproximativ 1,6 miliarde de lei. Sunt două categorii de beneficiari: cei care până în prezent puteau beneficia de condiţiile din […]
Citește mai mult...
Sistem electronic de emitere a bonurilor de ordin pentru permise și înmatriculări auto
Istituția Prefectului Județului Argeș informează că pentru buna desfășurare a activităților ce intră în competența S.P.C.R.P.C.I.V. Arges și deservirea promptă a cetățenilor, începând cu data de 20.08.2020, la nivelul serviciului este operațional Sistemul Electronic de Dirijare și Ordonare – S.E.D.O. (sistem ticketing – bonuri de ordine), care va funcționa în paralel cu programările online. […]
Citește mai mult...
Profesorii amenință că nu se prezintă la școală
Toate relele s-au îngrămădit peste învăţământ la începutul acestui nou an şcolar. Criza sanitară, indecizia autorităţilor vizavi de prezenţa sau nu a elevilor în şcoli şi acum a apărut şi nemulţumirea profesorilor legată de refuzul guvernului de a majora salariile de la 1 septembrie. Absenţa profesorilor din şcoli, pusă în discuţie de sindicate, ar reprezenta […]
Citește mai mult...
Legea conform căreia persoanele condamnate pentru anumite infracţiuni nu pot ocupa funcţii didactice a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia nu pot ocupa funcţii didactice persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, conform Agerpres. Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale […]
Citește mai mult...
Din 2021, vânzarea unor alimente precum produsele fast-food, semi-preparatele sau chips-urile va fi interzisă
O lege care va limita conținutul de acizi grași trans (AGT) din produsele alimentare de pe piață a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare din aprilie anul viitor. În esență, pentru consumator, legea va asigura un nivel înalt al protecției alimentare. Chiar dacă Legea nr. 182/2020 pentru stabilirea conținutului […]
Citește mai mult...
Află din ce motiv mascaţii au luat cu asalt casa lui Stelică Crăciun
Dacă vă imaginaţi că mascaţii au descins acasă la Stelică Crăciun pe motiv că ar fi avut de recuperat pentru stat vreo sumă de bani provenită din afaceri subterane, vă înşelaţi. Casa afaceristului Crăciun a fost invadată pe loc de mascaţi după ce preşedintele PNL Mărăcineni a depus o plângere penală pe motiv că Stelică […]
Citește mai mult...