Lună: mai 2018

Profesorii din Argeş ies în stradă
Sindicaliştii din sistemul preuniversitar, de la SIPA Muntenia (afiliaţi la FSLI), vor protesta, pe 21 mai, în Piaţa Milea, între orele 11 şi 13. Conform organizatorilor, care au obţinut deja aprobarea Primăriei Municipiului Pitești pentru acţiune, vor participa aproximativ 200 de persoane. Aceștia au revendicări legate de aplicarea Legii salarizării, care a dus, în opinia […]
Citește mai mult...
A murit psihologul Hanibal Dumitrașcu
În această seară, psihologul Hanibal Dumitrașcu a încetat din viață. Avea doar 54 de ani. Psihologului i s-a făcut joi rău pe stradă. A fost internat la Spitalul Universitar din Capitală, iar medicii au constatat că suferise un accident vascular.
Citește mai mult...
Condamnare la închisoare pentru un asistent universitar de la Universitatea Pitești
Mirela Isabela Popescu, asistent universitar la Universitatea Pitești a fost condamnată de către judecătorii Curții de Apel Pitești, la trei ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență. În dosarul în care asistentul universitar a fost condamnat este implicat și președintele Partidei Romilor Pro Europa, Petre Mustață care a fost acuzat de complicitate […]
Citește mai mult...
Simona Bucura Oprescu: ”Prin implicare putem avea O ROMÂNIE MAI CURATĂ”
Pentru prima dată în judeţul Argeş, Asociaţia „Prietenii Pădurilor” a organizat vineri în comunele argeşene Bălileşti şi Vlădeşti, pe Valea Bratiei, o acţiune de ecologizare la care au participat numeroşi voluntari cărora li s-au alăturat şi deputaţii Simona Bucura Oprescu şi Beatrice Tudor, primarii comunelor, membre ale Organizaţiei de Femei a PSD Argeş, cadre didactice […]
Citește mai mult...
ANAF a colectat venituri bugetare totale de 75,58 miliarde de lei
„Pentru corectarea informațiilor false promovate în câteva publicații media, trebuie precizat că, atât la finalul primului trimestru al anului 2018, cât și la finalul primelor 4 luni din anul 2018, ANAF a colectat, în sume nete, mai mult decât în anii 2016-2017 și, de asemenea, a depășit planul de colectare stabilit prin legile bugetare. […]
Citește mai mult...
SEdC Mioveni a deschis service-ul auto!
„Am deschis service-ul auto! Servicii oferite: mecanică, electrică, diagnoză pe calculator, geometrie, comandă piese și accesorii. Echipamente de diagnosticare de ultimă generație, prețuri accesibile și personal cu ani de experiență în domeniul întreținerii și reparațiilor. Programările se fac la punctul de lucru sau la telefon 0725.104.932, iar programul de funcționare este L-V: 09.00-17.00. Sunteți pe […]
Citește mai mult...
La Muzeul Golești avem concert în aer liber și trei expoziții inedite de Noaptea Muzeelor
Muzeul Golești s-a pregătit serios pentru Noaptea Muzeelor . Evenimentul debutează la ora 18.00 și se încheie la ora 22.00. Pentru vizitatorii din acest an, Muzeul Golești a pregătit o expoziție inedită de cărți poștale illustrate de la sfârșitul secolul al XIX/lea și începutul secolului XX, illustrate care înfățișează realitatea românească a acelor vremuri, […]
Citește mai mult...
Ștafeta TLDE „Împreună pentru un mediu curat” a ajuns în Argeș
Sub egida „Împreună pentru un mediu mai curatˮ, organizația de tineret ALDE dorește să pedaleze pentru un viitor fără poluare. Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materii ce pot afecta atât sănătatea umană, cât și funcțiile ecosistemelor, o ofensivă a omului modern asupra mediului, motiv pentru care organizația de tineret ALDE prezintă o alternativă ce […]
Citește mai mult...
Copil mort după ce a mâncat shaorma într-un fast food din București
Copilul împreună cu părinții săi au ajuns săpătămâna trecută la Spitalul de Boli Infecționase Matei Balș cu stări de rău după ce au mâncat toți trei shaorma la un fast food din București Starea de sănătate a copilului s-a înrăutățit între timp și acesta a murit sub ochii medicilor. Din primele analize efectuate cauza morții […]
Citește mai mult...
Primarul Mioveniului: „Îmi este rușine de oameni, legea e proastă”
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, spune că Legea Energiei și a Gazelor trebuie modificată urgent, aceasta punând piedici în dezvoltarea localităților. Secretar general al PSD Argeș, Georgescu spune că a vorbit cu parlamentarii argeșeni să facă ceva în acest sens. „Îmi este rușine, le promit celor din satul Clucereasa de 12 ani că se bagă […]
Citește mai mult...